Har şi libertate în mântuirea omului - Facultatea de Teologie
Bătrânul continuă, privind spre stelele care începeau să strălucească:— Menirea omului nu este un lucru fix, ca un obiect pe care îl găsești în pod. Ea este o „devenire”. Omul este singura ființă care se întreabă despre sine și despre Creatorul său, căutând mereu ceva mai înalt decât propria supraviețuire. Despre menirea omului
Tânărul a înțeles atunci că nu trebuie să caute un răspuns complicat. Menirea lui era chiar acolo, în mâinile sale și în inima care bătea cu dorința de a fi mai bun în fiecare zi. Har şi libertate în mântuirea omului - Facultatea
Luca zâmbi, așeză dalta pe bancul de lucru și îi arătă un bloc de lemn de nuc brut, plin de noduri și praf.— Vezi bucata asta? întrebă el. Unii văd în ea doar lemne de foc. Alții văd o piedică în drum. Dar menirea mea este să văd în interiorul ei ceea ce nu este încă vizibil: un înger, o vioară sau poate doar un obiect util care să aducă bucurie cuiva. Tânărul a înțeles atunci că nu trebuie să
Într-un mic sat de la poalele munților, trăia un bătrân tâmplar pe nume Luca. Toată viața, el cioplise lemnul cu o măiestrie care părea să dea suflet scaunelor, meselor și cutiilor care ieșeau din mâinile sale. Într-o seară de toamnă, un tânăr ucenic, frământat de gânduri, îl întrebă:— Meștere, care este menirea omului? Ne naștem doar ca să muncim, să îmbătrânim și să dispărem?
Luca îi explică tânărului că viața este un dialog constant între har și libertate . Dumnezeu ne dă materia primă și ajutorul, dar forma finală depinde de voința noastră de a alege iubirea în locul egoismului.
Har şi libertate în mântuirea omului - Facultatea de Teologie
Bătrânul continuă, privind spre stelele care începeau să strălucească:— Menirea omului nu este un lucru fix, ca un obiect pe care îl găsești în pod. Ea este o „devenire”. Omul este singura ființă care se întreabă despre sine și despre Creatorul său, căutând mereu ceva mai înalt decât propria supraviețuire.
Tânărul a înțeles atunci că nu trebuie să caute un răspuns complicat. Menirea lui era chiar acolo, în mâinile sale și în inima care bătea cu dorința de a fi mai bun în fiecare zi.
Luca zâmbi, așeză dalta pe bancul de lucru și îi arătă un bloc de lemn de nuc brut, plin de noduri și praf.— Vezi bucata asta? întrebă el. Unii văd în ea doar lemne de foc. Alții văd o piedică în drum. Dar menirea mea este să văd în interiorul ei ceea ce nu este încă vizibil: un înger, o vioară sau poate doar un obiect util care să aducă bucurie cuiva.
Într-un mic sat de la poalele munților, trăia un bătrân tâmplar pe nume Luca. Toată viața, el cioplise lemnul cu o măiestrie care părea să dea suflet scaunelor, meselor și cutiilor care ieșeau din mâinile sale. Într-o seară de toamnă, un tânăr ucenic, frământat de gânduri, îl întrebă:— Meștere, care este menirea omului? Ne naștem doar ca să muncim, să îmbătrânim și să dispărem?
Luca îi explică tânărului că viața este un dialog constant între har și libertate . Dumnezeu ne dă materia primă și ajutorul, dar forma finală depinde de voința noastră de a alege iubirea în locul egoismului.